BRAȘOV. Femeia care a murit ieri în cartierul Tractorul s-a aruncat de la etaj după ce a fost blocată în cameră de fiul ei
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că femeia care a murit ieri în cartierul Tractorul, după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc, s-a aruncat pe fereastră, după o ceartă cu fiul ei. Potrivit anchetatorilor, bărbatul și-a blocat mama în cameră cu ajutorul unor piese de mobilier, iar femeia a recurs la soluția tragică.
„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 29.12.2016, în jurul orei 04.00, inculpatul Pavel Robert a lipsit-o de libertate pe mama sa P. I., închizînd-o într-o cameră a apartamentului unde cei doi locuiau, nepermiţîndu-i acesteia să iasă din cameră prin blocarea uşii cu piese de mobilier. În jurul orei 10.00, victima s-a aruncat pe fereastra camerei şi a decedat în urma căzăturii”, se arată în comunicatul procurorilor.
Bărbatul a fost reținut de procurori pentru 24 de ore.
CITEȘTE ȘI:
BRAŞOV. O femeie a murit după ce s-a prăbuşit de la etaj
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.