BRAȘOV. EXCLUSIV. Condamnat la închisoare cu executare, după ce i-a șantajat pe sora și fostul soț al femeii dorite
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost condamnat definitiv la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare, după ce i-a terorizat pe sora și pe fostul soț al unei brașovence cu care a avut o relație amoroasă.
Bărbatul, din județul Brașov și el, a fost reținut de polițiști anul trecut, pe 5 decembrie, fiind acuzat că le-a adresat victimelor, în repetate rânduri, ameninţări cu acte de violenţă, respectiv cu distrugerea prin incendiere a unor bunuri, pentru a le determina să-i dea numărul de telefon al femeii pentru care se pare că a făcut o obsesie.
Oamenii ar fi îndurat patru luni de chin, până să apeleze la ajutorul polițiștilor.
După ce a fost reținut, inculpatul a fost propus spre arestare preventivă, dar instanța a dispus inițial ca el să fie arestat la domiciliu. Ulterior, procurorul de caz a obținut arestarea lui preventivă.
Pe 13 august a.c., D.V.A. a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată, dar sentința Judecătoriei Brașov a fost atacată cu apel de procurorul de caz, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde dosarul a fost soluționat, zilele trecute, prin agravarea pedepsei.
Astfel, bărbatul a primit 2 ani pentru șantaj față de una dintre victime și 2 ani pentru șantaj față de cealaltă, apoi pedepsele au fost contopite, aplicându-se una dintre ea, la care s-a adăugat un spor de 8 luni. Din cei 2 ani și 8 luni de închisoare rezultați, se deduce perioada petrecută de bărbat în stare de reținere, arest la domiciliu și arest preventiv.
Cele două victime nu s-au constituit părți civile în proces, prin urmare D.V.A. nu este obligat să le plătească despăgubiri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.