112

BRAȘOV. Este interzisă cazarea copiilor cu vârste sub 7 ani în centrele de plasament

 

Anul 2019 a debutat cu noi reglementări în cazul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie. Mai exact, cei care au mai puţin de şapte ani nu mai pot fi plasaţi decât la asistenţii maternali, nu în centrele de plasament.

Reglementările sunt impuse de Legea nr. 286/2018, care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului şi care este în vigoare de la 1 ianuarie.

Conform acestui act normativ, „plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de şapte ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidențial fiind interzis. Prin excepție (…), se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidențial al copilului mai mic de şapte ani, în situația în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependență de îngrijiri în servicii de tip rezidențial specializate”. 

DGASPC Brașov derulează, în perioada 1 februarie – 1 martie, o amplă campanie de selectare în vederea atestării și angajării de persoane dornice a profesa ca asistenți maternali profesioniști. La acest moment, DGASPC Brașov are 163 de posturi de asistent maternal profesionist, din care 72 de posturi vacante, potrivit directorului general al DGASPC Brașov, Mircea Suciu. 

 

Cum se obține calificarea de asistent maternal?!

Asistentul maternal profesionist este persoana atestată, de către Comisia pentru Protecția Copilului, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară, la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi primeşte în plasament.

Pentru a fi atestată ca asistent maternal profesionist, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe condiții minime, printre care disponibilitate şi capacitate de a primi în plasament unul sau doi copii, să aibă vârsta cuprinsă între 26-52 ani, să nu aibă copii în îngrijire mai mici de 3 ani și să dispună de spațiu care să acopere necesităţile de odihnă şi de educaţie ale utilizatorilor.

De asemenea, cel care vrea să devină asistent maternat profesionist, trebuie să aibă venituri suficiente pentru a asigura un trai decent întregii familii, să aibă o stare de sănătate bună, să aibă o experiență anterioară cu proprii copii sau experiență în ocrotirea altor copii, batrâni, bolnavi, persoane cu nevoi speciale (încadrate în grad de handicap) și să deţină cunoştinţe teoretice şi practice de bază despre îngrijirea, educarea şi socializarea copiilor.

Nu poate fi atestată ca asistent maternal profesionist persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, persoana care suferă de boli cronice transmisibile, persoana care este rudă cu copilul pe care ar trebui să îl primească în plasament sau care are copii sau rude până la gradul IV pentru care instanţa sau CPC a luat o măsură de ocrotire.

Pentru a putea ocupa un post ca asistent maternal profesionist o persoană trebuie să parcurgă împreună cu întreaga familie, etapa de evaluarepsiho-socială, în vederea atestării ca asistent maternal profesionist, să participe la un curs de formare profesională, organizat gratuit, în cadrul DGASPC, să obțină atestatul de asistent maternal profesionist. 

Posturile vacante de asistenți maternali profesioniști vor fi ocupate prin concurs, în condițiile legii. Mai multe informații se pot obține de la DGASPC Brașov.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button