112

BRAŞOV. Elevii chiulangii şi fumători, pârâţi părinţilor de poliţiştii locali

  • 17821671_220310948450417_1206915424_n_233967.jpg
  • a_233968.jpg
  • 17813976_220310958450416_113575925_n_233969.jpg
  • 17814124_220310931783752_957251970_n_233970.jpg
 

Atenție, vor afla părinții! Este recomandarea polițiștilor locali pentru elevii care sunt prinși că lipsesc nemotivat de la ore pentru a-și petrece timpul alocat educației în sala de curs, în baruri ori cafenele. Agenții de la Locală împreună cu reprezentanții Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov (CRPECA Brașov) au făcut o razie prin localurile din centrul orașului, aflate în apropierea unităților de învățământ.

Cu această ocazie, a fost verificată existența documentelor de funcționare a pub-urilor, au fost legitimate persoanele din incinta, în vederea prevenirii consumului de alcool în rândul elevilor, dar și a comercializării acestor produse etilice către minori. De această dată, elevii care au fost surprinși la fumat pe străduțele din jurul școlilor de către polițiștii locali și reprezentanții CRPECA Brașov au primit doar sfaturi cu privire la impactul pe care îl au tutunul și alcoolul asupra sănătății, dar au și primit informații cu privire la ce riscă în cazul în care acumulează absențe nemotivate.

„În calitate de coordonator regional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, CRPECA susţine, prin demersurile sale, organismele autorității publice locale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivel regional, activităţi de sensibilizare şi informare a tinerilor cu privire la efectele asociate fumatului. Foarte important este faptul că, alături de Poliția Locală Brașov, am inițiat activități de informare, educare, conștientizare a elevilor asupra riscurilor reale la care se expun, atât din punct de vedere al absenteismului școlar, cât și în ceea ce privește efectele negative ale unui comportament de consum. În acest context, elevii au înteles că, odată ce părăsesc unitatea de învățământ, ies de sub tutela dascălilor, fiind astfel expuși tentațiilor și riscând să devină victime ale comportamentelor antisociale. Totodată, tinerii au fost încurajați să dezvolte comunicarea cu adulții și să le solicite ajutorul, imediat ce sesisează o stare de anormalitate. În acest context, echipe mixte de specialişti cu atribuții în domeniul prevenirii şi combaterii acestui fenomen, vor desfăşura activităţi specifice menite să prevină consumul, dar și debutul de consum de tutun atât în mediul şcolar, cât şi în mediul familial şi comunitate”, a declarat coordonatorul CRPECA Brasov, Anda Samson.

Elevii trebuie să știe că, în conformitate cu Legea 1/2011 – a educației naționale, la cererea directorilor de școală, polițiștii locali îi pot amenda pe părinții ori tutorii chiulangiilor. Sancțiunile sunt cuprinse între 100 și o mie de lei sau reprezentanții legali ai minorilor pot presta muncă echivalentă, în folosul comunității.

„Poliția Locală a aplicat deja sancțiuni părinților pentru absențele înregistrate de copiii lor în catalog. Menționăm faptul că, scopul primordial al acestui Plan de măsuri extins și complex, elaborat și derulat de instituția brașoveană, este reprezentat de dezvoltarea conceptului de combatere a abandonului școlar, o cauză în care Poliția Locală a înțeles să se implice. Instituția brașoveană desfășoară activități pe linie de monitorizare a acestui aspect, iar pe langă măsurile legale ce se vor aplica în situația în care sunt depistate astfel de cazuri, va fi anunțată direcțiunea școlii de unde provin elevii chiulangii, urmând să fie informați și părinții.  Vom urmări dacă sunt situații în care se servește alcool minorilor, dar se ia în calcul și legea antifumat”, a precizat directorul executiv al Poliției Locale Brașov, Nicolae Aldea. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button