112

BRAȘOV. Două victime, pe DN 13, după răsturnarea unui autoturism

 

Un bărbat de 45 de ani, care conducea un autovehicul, ieri după-masă, pe DN 13, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu autoturismul în afara șoselei, într-un șanț. Evenimentul rutier a avut loc în zona localității Rupea și s-a soldat cu rănirea a două persoane, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

„Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autoturismului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «vătămare corporală din culpă» și «conducerea unui vehicul fără permis de conducere», faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 2 din Codul Penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a explicat, astăzi, agentul de poliție.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare