112
BRAȘOV. Două persoane au ajuns la spital, în această noapte, în urma unui incendiu izbucnit pe strada Jupiter
Pompierii brașoveni au intervenit, în această noapte, pentru a stinge incendiul izbucnit într-un apartament de pe strada Jupiter. Potrivit datelor oferite în urmă cu puțin timp de purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, în incendiu a ars mobila dintr-o cameră, iar două persoane, soț și soție, au suferit intoxicație cu fum. Cele două victime, o femeie de 48 de ani și un bărbat de 53 de ani, au fost transportate în stare de conștiență la spital. La fața locului au intervenit două autospeciale cu apă și spumă și două echipaje SMURD.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.