BRAȘOV. Două incendii, în aceeași noapte, la același proprietar
Două incendii au izbucnit într-un interval de nici două ore, azi-noapte, în două locuri diferite din satul brașovean Părău aparținând aceluiași om, nefiind exclus ca focurile să fi fost declanșate intenționat, de persoane necunoscute.
Primul incendiu a izbucnit la miezul nopții, luând foc niște baloți depozitați de proprietar într-o grădină, iar pe la 1.30 a luat foc, într-o altă zonă, șura și grajdul aceluiași om, conform fagarasultau.ro. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă, pentru a stinge flăcările. De asemenea, la fața locului s-au deplasat polițiști, pentru cercetări.
„Au fost locaţii ale aceluiaşi proprietar, la prima locaţie i-a dat foc la baloţii de fân aflaţi într-o curte şi a doua locaţie la casa proprietarului, unde a fost incendiată o şură. Au ars şura şi acoperişul grajdiului şi vreo 30 de tone de fân sub formă de baloţi. Primul incendiu a fost anunţat în jurul orei 24.00 şi am intervenit cu două autospeciale cu apă iar la o oră şi jumătate distanţă, când primul incendiu era aproape lichidat, chiar noi am văzut că a luat foc casa proprietarului. Ulterior am mai chemat o maşină”, a detaliat pentru jurnaliștii făgărășeni adjunctul comandantului Detaşamentului de Pompieri Făgăraş, Radu Nan.
Din fericire, nu au fost victime omenești, iar pompierii au reușit să salveze animalele din grajd.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.