BRAȘOV. Două gospodării din Țara Făgărașului au fost mistuite de foc. Intervenția pompierilor a fost îngreunată de lipsa apei (FOTO)
Un incendiu izbucnit la o șură a mistuit două gospodării, ieri după-masă, în localitatea brașoveană Boholț, la fața locului intervenind mai multe echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Făgăraș și din Victoria. Misiunea lor a fost dificilă, din cauza lipsei apei, conform fagarasultau.ro.
Alerta de incendiu a fost dată în jurul orelor 16.30. Focul a cuprins mai întâi șura unei gospodării, apoi s-a extins la alte anexe și la gospodăria de alături.
În total, potrivit lct. Col. Dorin Moldovan, comandantul Detașamentului de Pompieri Făgăraș, au ars două șuri, anexe și acoperișul a două case.
Imediat după sesizare, pompierii făgărășeni s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale. Ei au avut parte de o misiune infernală, întrucât s-au trezit că nu au de unde să facă alimentarea cu apă.
„Ideea e că alimentarea am făcut-o din Făgăraș, de la biserica din Galați. Am venit cu mașinile să alimentăm din Făgăraș. Din cauza secetei, pârâul din Boholț care anul trecut a făcut ravagii, acum este sec”, a explicat lct. col..
Dată fiind situația, pompierii făgărășeni au cerut sprijinul colegilor de la Victoria. După ce au stins focul, unii dintre pompieri au rămas peste noapte la fața locului, pentru a se asigura că incendiul nu va reizbucni, în condițiile în care resturile încă fumegau.
Până la sosirea pompierilor, locuitorii din zonă au încercat să țină în frâu incendiul, dar a fost zadarnic.
„Ieri am fost sesizați de sătenii din Boholț de existența unui foc deschis la niște gospodării de la numerele 90 și 91, undeva vizavi de biserica din sat. Ne-am deplasat urgent acolo, am sunat la 112, s-au deplasat pompierii cu două autospeciale. S-au strâns oamenii din sat, înaintea sosirii pompierilor având în vedere că e un pic de distanță din Făgăraș până la Boholț, urcându-se Dealul Calborului, până au ajuns pompierii, oamenii s-au mobilizat și au făcut ce au putut. S-a folosit apa din fântâni, din cele două fântâni din sat când s-au terminat rezervele din autospeciale. În continuare, oamenii noștri, cei de la DVSU, au rămas pe poziții peste noapte ca să verifice resturile de lemn care mai fumegau încă, la fel și pompierii au rămas peste noapte cu o autospecială pregătiți de o nouă izbucnire a focului. Acum, mergem cu un excavator acolo ca să mișcăm resturile care mai sunt de la șură, de la casele respective, sunt multe resturi fumegânde încă și să mai stingem ce mai e acolo”, a declarat în cursul acestei zile Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean, pentru jurnaliștii făgărășeni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.