112

BRAŞOV. De la agresiune sexuală, la tentativă de viol şi pedeapsă mai mică

 

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din judeţul Braşov, a fost „săltat” de poliţişti şi încarcerat la Penitenciarul Codlea, vineri, deoarece are de executat 5 ani de închisoare, pentru tentativă la viol.

Sentinţa a fost dată vineri de Curtea de Apel Braşov, iar mandatul de executare a fost pus în aplicare de poliţiştii din Zărneşti.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală, infracţiune pentru care Judecătoria Zărneşti l-a şi condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare, pe data de 5 aprilie. Dar sentinţa a fost atacată cu apel de inculpat, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Braşov, unde i s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în „tentativă la viol” şi i s-a scăzut pedeapsa la 5 ani de închisoare. Decizia este definitivă.

Ca măsură complementară, el va avea mai multe drepturi interzise, pe o perioadă de cinci ani după eliberare. Printre altele, va avea interzis să comunice cu victima şi să se apropie de aceasta sau la mai puţin de 50 de metri de locuinţa victimei, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale,
Pe latură civilă, sexagenarul are să-i plătească victimei 25.000 de lei, cu titlu de daune morale.

Pedeapsă redusă şi într-un caz de viol

Tot vineri, Curtea de Apel Braşov a redus de la 10 ani şi 3 luni la 8 ani şi 3 luni pedeapsa într-un dosar de viol, sentinţa fiind definitivă. În fapt, cele trei luni reprezintă un spor, după ce pedeapsa din acest dosar a fost contopită cu una din 2007 (la 4 ani şi 6 luni închisoare).

Pe de altă parte, din pedeapsa rezultată, de 8 ani şi 3 luni, se scade timpul reţinerii, arestării preventive şi perioada executată de inculpat în primul dosar, respectiv de la data de 23 octombrie 2006 până la data de 16 februarie 2010.
Instanţa a luat act că femeia violată de inculpat nu a solicitat despăgubiri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare