112

BRAȘOV. Cu 50% mai multe solicitări la Ambulanță în preajma Anului Nou

 
În ultima zi a anului 2017 şi primele două zile din 2018, ambulanţierii braşoveni au avut peste 300 de solicitări pe zi. Asta înseamnă o creștere cu 50% față de o zi obișnuită. Pentru a putea face faţă solicitărilor, nimeni nu a avut concediu pe final de an, iar echipajele au fost chiar suplimentate.  „Au fost foarte multe solicitări, peste 300 de solicitări pe zi şi asta înseamnă un număr mare, raportat la lipsa noastră de personal. Ştim că există o creştere în perioada sărbătorilor şi a vacanţelor, aşa că nimeni nu îşi ia concediu de odihnă. Asta e munca noastră. Noi am căutat să suplimentăm numărul de echipaje, dat fiind că mulţi medici de familie erau în concediu, a trebuit să suplinim şi activitatea lor”, a explicat dr. Magdalena Piroska, director medical Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, pentru RTT Braşov.

Opt decese în prima zi a anului

Nu doar accidentările pe pârtii și accidentele rutiere le-au dat de furcă celor de la Ambulanţă, chiar au fost mai puţine decât în allţi ani. Echipajele au intervenit mai ales în cazul cardiacilor. „Cele mai multe cazuri au fost cazuri medicale, iar accidentele cu petarde, mai puţine decât în anii trecuţi. Nici accidente rutiere n-au fost foarte multe, dar cazuri medicale au fost multe şi cazuri grave. În special cardiaci am avut mulţi. Pe data de 1, de exemplu, am avut opt decese, pe lângă pacienţii găsiţi în stop cardiorespirator, resuscitaţi şi duşi la spital, destui dintre ei turişti, au fost şi opt decese din rândul braşovenilor cu afecţiuni grave. Poate dacă nu erau sărbători, ar fi apelat la medicii de familie, dar aşa, a fost nevoie de noi”, a mai spus dr. Magdalena Piroska pentru sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare