112

BRAȘOV. Criminal expulzat din România după o pedeapsă ispășită la Penitenciarul Codlea, pentru omor deosebit de grav

  • chinez 2_229135.png
 

Un cetățean chinez care a fost închis în Penitenciarul Codlea pentru omor deosebit de grav a fost expulzat din România, ieri, sub escortă. Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viață, dar a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Codlea la sfârșitul lunii trecute, după 22 de ani petrecuți în detenție.

„Străinul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pe viață, în anul 1994, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă comisă împreună cu alți doi conaționali. La sfârșitul lunii decembrie cetățeanul chinez a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Codlea, după ispășirea a 22 de ani de închisoare. Potrivit competențelor, polițiștii de imigrări au preluat cetățeanul chinez și au efectuat demersurile necesare în vederea expulzării din România”, se explică într-un comunicat remis de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Ieri, polițiștii de imigrări l-au escortat pe bărbat până la Punctul de Trecere a Frontierei Otopeni de unde a părăsit teritoriul României cu o cursă de linie către țara de origine. La ieșire din țară pe numele său a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în țara noastră pentru o perioadă de 5 ani.

Crimă înfiorătoare între conaționali, comisă pentru bani

În 1994, Chai Yi Feng (poreclit „Pisica”, expert în arte marțiale, considerat criminal profesionist), și doi conaționali — Tong Xiao Dung și concubina acestuia, Zhang Yi Duo, ambii bucătari – au omorât un cuplu de chinezi din București. Crima a avut loc într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei, victimele fiind lovite cu corpuri contondente, apoi ștrangulate. Cadavrele au fost înghesuite în două geamantane și abandonate în stufăriș, pe malul lacului Cernica. Mobilul crimei a fost jaful, cei doi soți având o afacere profitabilă în Complexul Europa. Cazul a fost soluționat de polițiști în doar câteva zile. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button