112

BRAŞOV. Copaci rupţi, fire electrice doborâte de zăpadă şi semafoare nefuncţionale, situaţia din oraş şi judeţ…

 

Zăpada apoasă a rupt mai mulţi copaci şi a doborât fire electrice, în această dimineaţă, în municipiul Braşov şi în mai multe localităţi din judeţ, după cum a anunţat reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, iar ninsoarea nu s-a oprit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, în jurul orelor 7.00, un copac a căzut pe firele electrice, în zona Popasul Căprioara – lângă Prejmer, la faţa locului intervenind un echipaj de pompieri. Puţin după orele 7.30, un alt copac a căzut din cauza zăpezii pe un autoturism, pe strada De Mijloc, în acest caz intervenind Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, pentru a-l îndepărta. După nici jumătate de oră, cetăţenii au anunţat că un copac a căzut pe Calea Bucureşti, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj in cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Braşov. Tot în municipiul Braşov, s-au desprins din ornamentele de Crăciun amplasate pe strada Republicii.

În localitatea Hurez, omătul greu a doborât firele electrice pe carosabil, astfel că s-a solicitat intervenţia angajaţilor de la Electrica. Echipe ale companiei au fost solicitate, în această dimineaţă, şi în Prejmer, unde cinci consumatori au rămas fără curent electrice, potrivit cpt. Ciprian Sfreja.  

Din fericire, în niciun caz nu s-au înregistrat victime!

Tot în această dimineaţă, s-au defectat semafoarele montate în intersecţiile de la Patria şi de la Ceasu’ Rău, astfel că la primele ore ale dimineţii traficul era dirijat de poliţişti. Acum o săptămână, firma care administrează semafoarele în municipiul Braşov a demarat un proiect de reabilitare a sistemelor de dirijare a traficului din cele două intersecţii, proiect care constă în înlocuirea corpurilor de semafor şi a cablurilor de alimentare, deoarece nu s-au mai făcut de mult timp reparaţii de amploare şi au început să apară probleme precum cea de astăzi.

280 de tone de material antiderapant împrăştiate pe străzile din municipiul Braşov

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, cele două firme de deszăpezire care acţionează în Braşov, Comprest şi Eurostrada, au intervenit toată noaptea cu 41 de utilaje, iar la orele 9.30 mai erau pe traseu 19 maşini.
„Până în această dimineață s-a acționat pe străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte – de ex. CD Gherea, cartierul Șchei, podurile și pasajele, drumul spre Poiana Brasov și Poiana Braşov – și, din această dimineață, a început deszăpezirea și pe străzile din interiorul cartierelor. Astăzi va continua activitatea de deszăpezire în interiorul cartierelor, în paralel cu asigurarea unei circulații optime pe arterele de prioritate I”, a explicat reprezentantul Primăriei Braşov.
În total, au fost împrăştiate peste 280 de tone de material antiderapant, iar Comprest mai avea pe stoc peste 1.300 de tone, în timp ce Eurostrada avea peste 550 de tone.

Zonarea pentru deszăpezire este următoarea:
– Eurostrada: cartierele Tractorul, Bartolomeu, Stupini, zona str. Harmănului – B-dul Gării – 13 Decembrie. Telefon dispecerat: 0268-311310.
– Comprest: restul orașului, inclusiv Poiana Brașov. Telefon dispecerat: 0268-416495.
– Deszăpezirea tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei este asigurată de CNAIR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button