BRAŞOV. Condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea soţiei şi copiilor săi, Buliga a formulat apel chiar de ziua fiicei lui. Când va avea loc primul termen?!
În mai puţin de două săptămâni, va începe judecarea apelului bărbatului care, acum un an, şi-a ucis soţia şi pe cei doi copii ai lor, în vârstă de 13 şi 18 ani.
Primul termen din apelul formulat de Florin Mircea Buliga, bărbatul care a fost condamnat la închisoare pe viaţă de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, pentru tripla crimă, va avea loc pe data de 10 aprilie, conform site-ului Curţii de Apel Braşov, unde a ajuns dosarul.
Apelul a fost declarat de inculpat pe 19 februarie, chiar în ziua în care fiica lui, Ioana, ar fi trebuit să împlinească 19 ani.
Ea, fratele ei în vârstă de 13 ani şi mama lor au fost omorâţi acum un an, respectiv în noaptea de 27 spre 28 martie, fiind înjunghiaţi cu un cuţit de vânătoare, în timp ce dormeau. Tripla crimă a fost comisă în apartamentul lor de pe strada Stejarului din Brașov. Câteva ore mai târziu, Florin Mircea Buliga s-a dus la Poliţie, cu un prieten, şi a anunţat ce a făcut.
Sentinţa pe fond a fost dată luna trecută, de Ziua Îndrăgostiţilor (14 februarie).
Pedeapsa în acest dosar a fost contopită cu cea de 1 an de închisoare primită la Tribunalul Brașov, pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Pe latură civilă, inculpatul ar avea să le achite daune morale de câte 75.000 de euro socrilor săi și 45.000 de euro cumnatei sale.
Rămâne de văzut dacă magistraţii Curţii de Apel Braşov vor menţine sentinţa.
Pentru detalii despre caz, CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Condamnat la închisoare pe viață pentru triplul omor, Buliga a formulat APEL
BRAȘOV. Detenție pe viață pentru Florin Mircea Buliga! Sentința nu este definitivă
BRAŞOV. Posibilă sentinţă în cazul triplului omor
BRAȘOV. O nouă amânare în procesul lui Florin Buliga
Update. BRAȘOV. Bărbatul care și-a ucis familia, condamnat la 1 an de închisoare
BRAȘOV. Bărbatul care a anunțat Poliția că și-a ucis soția și copiii a fost reținut
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.