112

BRAȘOV. Condamnat la închisoare pe viață pentru triplul omor, Buliga a formulat APEL

 

Condamnat de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov la închisoare pe viață, pentru uciderea soției sale și a celor doi copii ai lor, Florin Mircea Buliga a atacat sentința cu apel, după cum apare pe site-ul instanței. Astfel, dosarul va ajunge și la Curtea de Apel Brașov.

Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viață, în data de 14 februarie și a avut drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Întrebat, în ziua sentinței, dacă va contesta decizia Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, avocatul lui Buliga, Lucian Lucaci, ne-a declarat că urma să vorbească cu clientul lui și că este o chestiune între ei, că nu dorește să dea declarație pe acest subiect.

Pedeapsa în acest dosar a fost contopită cu cea de 1 an de închisoare primită la Tribunalul Brașov, pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Pe latură civilă, inculpatul ar avea să le achite daune morale de câte 75.000 de euro socrilor săi și 45.000 de euro cumnatei sale.

Ca pedeapsă accesorie, inculpatul ar urma să aibă interzise mai multe drepturi, inclusiv de a purta armă și de a conduce autoturisme, pe o durată de 2 ani de la eliberare (n.r. în cazul în care ar fi eliberat condiționat).

Instanța a menținut măsura arestării preventive (dat fiind faptul că nu este pronunțare defintiivă) și obligarea la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Se menține și sechestrul imobiliar asupra jumătății sale de apartament în care locuia cu familia, pe strada Stejarului din municipiul Brașov și măsura asiguratorie a popririi instituită asupra conturilor sale bancare.

Bărbatul și-a ucis soția și cei doi copii (fată de 18 ani și băiat de 13 ani), în noaptea de 27 spre 28 martie 2018, în apartamentul lor de pe strada Stejarului din Brașov. El i-a înjunghiat cu un cuțit de vânătoare, în timp ce dormeau.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Detenție pe viață pentru Florin Mircea Buliga! Sentința nu este definitivă

Update. BRAŞOV. Amânare în dosarul triplei crime. Pronunţarea ar urma să fie dată de Ziua Îndrăgostiţilor

BRAŞOV. Posibilă sentinţă în cazul triplului omor

BRAȘOV. Florin Mircea Buliga, bărbatul care și-a ucis soția și copiii, ar urma să-și afle sentința pe 31 ianuarie

BRAȘOV. Amânare până după sărbători, în procesul triplului omor de care este acuzat Florin Mircea Buliga

BRAȘOV. O nouă amânare în procesul lui Florin Buliga

Update. BRAȘOV. Bărbatul care și-a ucis familia, condamnat la 1 an de închisoare

BRAȘOV. Bărbatul care și-a ucis întreaga familie și-ar putea afla sentința pentru consumul de droguri

Update. BRAȘOV. Și-a ucis soția și copiii cu cuțitul de vânătoare cu care a încercat să se sinucidă anterior!!! Faptele lui Florin Buliga, povestite pas cu pas de procurorul de caz. Anchetatorii au găsit droguri în mașina inculpatului

BRAȘOV. Bărbatul care a anunțat Poliția că și-a ucis soția și copiii a fost reținut

BRAŞOV. Triplă crimă – UPDATE! Un bărbat s-a predat la Poliție, afirmând că şi-a omorât soţia şi copiii!!! (FOTO 2-4, de la fața locului)

Update. BRAȘOV. Bărbatul care și-ar fi ucis soția și copiii, schimbare bruscă în stilul de viață! Ce spune o prietenă a familiei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button