BRAȘOV. Coliziune pe str. Nicolae Iorga! Unul dintre șoferi era băut și a și ieșit pozitiv la DrugTest
Două autovehicule au intrat în coliziune astăzi, în jurul orelor 11.00, pe strada Nicolae Iorga din municipiul Brașov.
„Două persoane au fost consultate la fața locului de către cadrele medicale, refuzând să fie transportate la spital.
La testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul unuia dintre cei doi conducători auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 39 ani, rezultatul a fost 0,82 mg/l alcool pur.
De asemenea, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest rezultatul fiind pozitiv la benzodiazepină.
În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanței psihoactive în organism”,a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.
În cauză, se va întocmi dosar penal, ce va fi instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispusă măsură legală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.