112

BRAȘOV. COD PORTOCALIU de GER! Comitete de urgenţă, convocate de MAI! Recomandările Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

  • codportocaliu_3.jpg
 

Până pe 1 martie, la ora 10.00, Brașovul, alături de București și de alte 26 de județe (vezi foto 2), se află sub cod portocaliu de ger.

Avertizarea a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel, conform ANM, temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între -12 și -8 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade. Rafalele vântului vor accentua senzația de frig.

În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a solicitat prefecturilor din judeţe să ia măsuri şi să sprijine populaţia.

„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus Instituţiilor Prefectului convocarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, asigurarea bunei funcţionări a utilităţilor publice si monitorizarea evoluţiei stocurilor de materiale antiderapante destinate intervenţiei pe reţeaua de drumuri la nivel naţional. Echipajele SMURD şi ale serviciilor de ambulanţă vor fi prezente în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost, pentru identificarea acestora şi transportul la centrele de cazare temporară amenajate de autorităţile locale. Pacienţii dializaţi şi femeile însărcinate, care, din cauza fenomenelor meteorologice, riscă să rămână blocaţi în zone izolate, vor fi transportaţi la unităţile sanitare din teritoriu şi internaţi la secţiile de specialitate”, se arată într-un comunicat transmis de MAI.

Totodată, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă le recomandă cetăţenilor să nu stea timp îndelungat la temperaturi scăzute, mai ales celor care suferă de diverse afecţiuni, să poarte îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate, iar orice situaţie de risc să fie sesizată la 112.

În cazul celor șoferilor, DSU recomandă: „să aibă autoturismele echipate de iarnă, să se deplaseze cu viteză redusă, să păstreze distanţa de siguranţă între autovehicule şi să folosească frâna de motor. De asemenea, înainte de a porni la drum, se recomandă verificarea funcţionării instalaţiei de încălzire, precum şi existenţa unei cantităţi suficiente de combustibil”.

CITEȘTE ȘI: Val de FRIG în toată țara!!! Județul BRAȘOV, sub Cod PORTOCALIU


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button