112

BRAŞOV. Cinci tineri au fost arestaţi şi 6 sunt sub control judiciar, într-un caz al DIICOT privind furnizarea de droguri unor elevi

 

Cinci tineri au fost arestaţi preventiv, iar alţi şase au fost plasaţi sub control judiciar, sâmbătă, la decizia Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov.

Ancheta în caz a fost demarată după ce procurorii au fost sesizaţi cu privire la faptul că elevii unor unităţi de învăţământ din Braşov ar consuma droguri.

„Ancheta a pornit de la sesizările privind elevi care consumă droguri şi s-a ajuns la furnizori. Sunt cercetate 15, persoane, dintre care 11 au fost reţinute”, ne-a declarat procurorul-şef DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman.

Cei 11 inculpaţi au fost prezentaţi, apoi, Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, unde s-a decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile (până pe 15 iulie inclusiv) a următoarelor persoane:

– a inculpatei C.I.A., pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc (3 acte materiale);

– a inculpatului N.M.V., pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu;

– a inculpatului G.R., pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc (4 acte materiale)

– a inculpatului S.V.C., pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc (2 acte materiale);

– a inculpatului M.I., pentru trafic de droguri de risc (2 acte materiale).

De asemenea, s-a dispus plasarea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile în cazul a şase inculpaţi (trei tinere şi trei tineri) acuzaţi de trafic de droguri de risc (M.M., R.S.R., P.I.M., P.R.A., D.M. şi C.A.A.). 

Cum decizia nu a fost definitivă, procurorii DIICOT şi cei cinci inculpaţi arestaţi au formulat contestaţii, urmând ca dosarul să fie soluţionat de Curtea de Apel Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button