BRAȘOV. Cinci femei și un bărbat, „săltați” cu mașină cu tot, pentru furturile comise în mai multe județe

Șase persoane suspectate că făceau parte dintr-un grup specializat în infracțiuni contra patrimoniului au fost reținute, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict ce a fost organizată de polițiștii din Brașov și de la Direcția Operațiuni Speciale.
În urma flagrantului, autoritățile au indisponibilizat autoturismul cu care se deplasau suspecții ieri, precum și bijuterii și bani ce ar proveni din furturi.
„La data de 23 august a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de lângă Judecătoria Brașov, au acționat pentru a depista în flagrant delict membrii unei grup infracțional, specializat în săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului. Astfel, cei în cauză au fost opriți în trafic de polițiști, iar în autovehiculul cu care se deplasau au fost descoperite bijuterii și bani, care ar fi fost sustrași de la persoanele vătămate”, se detaliază într-un comunicat remis de Poliție.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie – august, suspecții s-ar fi deplasat în mai multe județe din țară, cu două autoturisme, în fiecare călătorind câte 5 – 6 persoane (un bărbat însoțit de femei), iar sub diferite pretexte, pătrundeau în curțile victimelor și, după ce le distrăgeau atenția, le furau bani și bunuri de valoare.
În majoritatea cazurilor au fost păgubiți vârstnici. Furturile au fost comise atât în mediul rural, cât și urban.
În urma acțiunii de ieri, au fost reținuți un bărbat și cinci femei.
„Autoturismul cu care se deplasau membrii grupării, bunurile și banii au fost indisponibilizați. La acțiune au participat și polițiști din Prahova, Buzău și Ialomița. Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale”, se menționează în comunicatul remis de Poliție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

