112

BRAŞOV. Ce au găsit comisarii de la Protecţia Consumatorilor în Târgurile de Crăciun

 

În urma controalelor desfăşurate, în week-end, de comisarii de la Protecţia Consumatorilor în Braşov şi Codlea, în Târgurile de Crăciun au fost descoperite numeroase nereguli, după cum am fost informaţi de şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor – Regiunea Centru Braşov, Sorin Susanu.  

Pintre cele mai grave abateri identificate sunt menţionate:

– existenţa la vânzare a produselor cu data durabilităţii minimale depăşită,

– depozitarea şi manipularea incorectă şi de către personal neautorizat a produselor alimentare aflate la comercializare,

– transportarea produselor alimentare cu mijloace auto neautorizate, precum şi lipsa spaţiilor de depozitare corespunzătoare pentru produse alimentare,

– lipsa graficelor de temperatură obligatorii la comercializarea produselor alimentare,

– instrumente de măsurare (cântare) neverificate metrologic această împrejurare putând conduce la înşelarea consumatorilor,

– majoritatea personalului care manipula produsele comercializate nu au putut prezenta carnetele de sănătate,

– prepararea unor produse alimentare fără a exista autorizare în acest sens şi în spaţii improprii acestei activităţi,

– deficienţe de informare şi etichetare,

– necorelare între autorizaţia obţinută şi activitatea desfăşurată,

– lipsa sau neutilizarea substanţelor dezinfectante pentru vesela folosită,

– alte nereguli.

„Menţionăm faptul că au fost luate măsuri imediate împotriva tuturor operatorilor economici care încîlcau normele legale privind drepturile consumatorilor eliminând posibilitatea prejudicierii drepturilor consumatorilor. Asigurăm consumatorii că acţiunile de control vor continua până la închiderea acestor Târguri de Crăciun, iar comisarii din cadrul CJPC Braşov vor manifesta toleranţă zero faţă de neregulile comise de către operatorii economici la adresa drepturilor consumatorilor”, a precizat Susanu. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare