112

BRAŞOV. Cadavru găsit în munţi. GALERIE FOTO

  • IMG-20170119-WA0004_229384.jpg
  • IMG-20170119-WA0007_229385.jpg
  • IMG-20170119-WA0006_229386.jpg
  • IMG-20170119-WA0009_229387.jpg
  • IMG-20170119-WA0010_229389.jpg
  • IMG-20170119-WA0011_229390.jpg
  • IMG-20170119-WA0013_229391.jpg
 

Dispărut cu trei zile în urmă de la Cabana Gârbova, tot de atâta timp căutat de salvatorii montani după ce au fost anunţaţi, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsit în această dimineaţă, decedat, în zăpada de pe Munţii Baiului, din apropiere de Predeal. Cel mai probabil, bărbatul a murit în urma hipotermiei. 

Pe surse am aflat că bărbatul lucra fără forme legale la cabana respectivă, iar în urma unui conflict cu administratorul unităţii, victima ar fi plecat supărată pe munte, să se calmeze, dar nu s-a mai întors.

Cadavrul bărbatului a fost coborât de jandarmii montani şi salvamontiştii din Predeal şi predat Serviciului de Medicină Legală Braşov, pentru necropsie.

Potrivit procedurilor, a fost demarată şi o anchetă, sub coordonarea unui procuror, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs tragedia. 

Purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu, a confirmat că persoana găsită moartă a vrut să se angajeze la cabană, dar figura ca zilier, pentru că era în probe: „Administratorul cabanei ne-a sesizat, în 17 ianuarie, despre dispariţia unei persoane în vârstă de 49 de ani. A fost găsită astăzi, în jurul orelor 13.00. A fost şi identificată. În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurii, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror de la 
Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button