112

BRAŞOV. Barză rănită, observată pe DN 1, fără a putea fi prinsă! Este pericol de accidente

 

O barză rănită a fost observată de şoferi pe DN 1, între localităţile Beclean şi Dridif. Potrivit fagarasultau.ro, pasărea ar avea probleme la una dintre aripi, astfel că nu mai poate zbura. Grav este că, având aripa frântă, nu-şi va putea lua zborul spre ţările calde, pentru iernat.

Conform jurnaliştilor făgărăşeni, barza se află de câteva zile în zona podului dintre Dridif și Beclean, unde, din când în când, speriată și stresată, ajunge chiar în mijlocul drumului, fiind în pericol să fie călcată de maşini. Dovadă este o filmare în care barza se observă stând pe carosabil, fiind un pericol nu doar pentru ea, ci și pentru șoferi.

O speranţă pentru salvarea înaripatei vine de la Asociația „Prietenii Berzelor”, din județul Sibiu. Contactată telefonic, Miruna Gritu, fondatoarea acestei organizaţii, ne-a spus că ştie despre pasăre şi că face tot posibilul să o preia, doar că aceasta nu s-a lăsat prinsă, reuşind să zboare cât de cât. Miruna Gritu și-a contactat cunoștințele din zona Făgărașului, pentru a cere ajutor.

Au fost sesizaţi inclusiv pompierii, pentru prinderea berzei, dat fiind riscul de accidente de pe DN 1, dar autorităţile nu ar fi considerat situaţia atât de periculoasă.

Întrebat cu privire la caz, purtătorul de cuvânt al instituției, mr. Ciprian Sfreja, ne-a precizat următoarele: „Astăzi (n.r. ieri, 3 septembrie) am primit anunţul pe 112, cu privire la barză. S-a luat legătura cu asociaţia din Sibiu şi urma să intervină Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de pe raza localităţii în care se află pasărea. În cazul în care nu se descurcă, vom interveni. Aşteptăm informaţii”.

Reprezentantul ISU Brașov a precizat că pompierii au avut, recent, o intervenţie similară la Dumbrăviţa.

De altfel, cadrele ISU Braşov au bifat mai multe acţiuni de salvare a unor necuvântătoare aflate în pericol (cai, pisici, câini etc.), de-a lungul timpului, unele dintre cazuri fiind mediatizate.

Totuşi, în urma discuţiei cu Miruna Gritu, i-am sesizat cu privire la situaţie şi pe reprezentanţii DRDP Braşov, în speranța că problema va fi luată în serios şi de ei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button