112

BRAȘOV. Bărbatul acuzat că a agresat doi jandarmi de la Gruparea Mobilă rămâne în arest preventiv

 

Bărbatul care este cercetat pentru ultraj, după ce ar fi agresat doi jandarmi de la Gruparea Mobilă Brașov, rămâne în arest preventiv, la decizia Tribunalului Brașov.

Inculpatul formulase contestație față de decizia de arestare preventivă emisă, săptămâna trecută, de Judecătoria Brașov, dar nu a avut câștig de cauză. În fapt, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului i-a respins, ieri, contestația, menținând mandatul de arestare preventivă emis pentru 30 de zile, respectiv până pe 13 august inclusiv. Decizia este definitivă.

Amintim că, în noaptea de 5 spre 6 iulie, cadre ale Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au fost solicitate pe strada Soarelui din municipiul Brașov, pentru a calma un grup de scandalagii care loveau trecătorii, fără motiv, conform reprezentantului GJMBV, colonel Adrian Laurențiu Stoian.

Șase jandarmi au fost direcționați la fața locului în urma unui apel la 112, iar în loc să se calmeze, indivizii care deranjau ordinea și liniștea publică au devenit mai agresivi, în încercarea să fugă.

„Este adevărat că în timpul încătușării a trei dintre aceștia (n.r. dintre scandalagii), doi colegi au fost loviți de către agresori. Au fost conduși la Secție 5 Poliție Brașov, unde de asemenea au fost agresivi”, ne-a declarat colonelul. Din fericire, cei doi jandarmi atacați nu au suferit răni grave! În urma incidentului, doar unul dintre bărbați a fost arestat preventiv.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button