112

BRAȘOV. Bărbat mort în timp ce susținea proba practică pentru obținerea permisului auto

 

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Brașov, a murit, azi-dimineață, după ce i s-a făcut rău în timp ce susținea proba practică pentru obținerea permisului de conducere. 

„Astăzi, în jurul orelor 10.15, în timpul examinării în vederea obținerii permisului de conducere, unui bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Brașov, i s-a făcut rău în timp ce conducea autoturismul cu inscripția «Examen». Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul bărbatului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, pentru a se efectua necropsia și a se stabili cauza decesului.  Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button