Brașov: bărbat monitorizat electronic după ce și-a amenințat fosta parteneră

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au emis un ordin de protecție provizoriu și au dispus montarea unui dispozitiv de monitorizare electronică pe numele unui bărbat de 46 de ani, acuzat că și-ar fi amenințat fosta parteneră.
În data de 22 aprilie, în jurul orei 14:00, o femeie de 40 de ani, din Brașov, a reclamat că fostul partener ar fi contactat-o telefonic și ar fi amenințat-o cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.
În urma evaluării riscului, polițiștii au stabilit că există un pericol iminent, motiv pentru care au emis ordinul de protecție și au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare.
Cu acordul victimei, a fost dispusă și monitorizarea electronică a bărbatului, prin montarea unui dispozitiv de supraveghere, pentru a preveni apropierea de aceasta.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a fi dispuse măsurile legale la finalizarea anchetei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





