BRAȘOV. Bărbat intoxicat, salvat la limită de un jandarm și de un polițist, într-o stație de autobuz (FOTO)
Un bărbat din Brașov era să moară într-o stație de autobuz din oraș, după ce a consumat o substanță toxică. El mai este în viață datorită unui echipaj mixt format din jandarm și polițist, care a observat că era inconștient și i-a acordat prim-ajutor și a solicitat o ambulanță.
„Ieri după-amiază, într-o stație de autobuz de pe Calea Feldioarei, un bărbat, în stare de inconștiență, a fost observat de colegii noștri Ciprian (jandarm) și Daniel (polițist), care se aflau în misiune. Bărbatul era întins pe banca din stație, nu mai avea nicio reacție, iar alături de el avea o sticlă cu substanță toxică.
Colegii noștri i-au acordat primul ajutor și au solicitat imediat o ambulanță, care l-a transportat la spital, unde bărbatul ulterior și-a revenit”, au detaliat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.
„Poate părea o faptă simplă (până la urmă Ciprian și Daniel erau în timpul serviciului), dar noi ne bucurăm să constatăm că profesionalismul și spiritul civic nu mai sunt doar o opțiune pentru misiunile noastre”, au adăugat ei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.