BRAȘOV. Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul făgărășencei care ar fi încercat să se omoare intoxicându-se cu gaz
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la cazul făgărășencei în vârstă de 25 de ani, mamă a doi minori, care a încercat să se sinucidă prin intoxicare cu gaz, pe data de 1 august, într-o locuință din Făgăraș, județul Brașov. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituția României privind protecția copiilor și a tinerilor, conform purtătorului de cuvânt al instituției, Matei Vîrtosu.
„Potrivit informațiilor furnizate presei de către vecini, este vorba despre o mamă a doi copii de 7 și 2 ani, care s-ar fi certat în urmă cu câteva zile cu concubinul ei, iar înainte de producerea evenimentului ar fi spus că vrea să-și pună capăt zilelor. Și-ar fi trimis, astfel, cei doi copii în fața blocului și ar fi dat drumul gazului de la aragaz. Vecinii au simțit mirosul puternic pe holul blocului au sunat la numărul de urgențe 112. Pentru a interveni, pompierii au fost nevoiți să spargă ușa. La fața locului au ajuns și polițiștii care fac cercetări în acest caz, dar și reprezentanți ai Serviciului de Asistență Socială pentru a face o anchetă socială”, a precizat Mai Vîrtosu.
Pompierii au găsit-o pe tânără inconștientă, dar respirând. Astfel, după ce a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de ambulanță, femeia a fost transportată la spital.
CITIȚI ȘI:
Update. BRAȘOV. Femeia găsită inconștientă în locuința din Făgăraș ar fi încercat să se sinucidă
BRAŞOV. Făgăraş. Femeie găsită inconştientă într-o locuinţă din care răzbea mirosul de gaze
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.