112

BRAȘOV. Autoturism intrat în stâlp, în centrul orașului / Alcoolemia șoferului…

 

Un bărbat care conducea un autovehicul, aseară, în jurul orelor 21.30, pe Aleea Tiberiu Brediceanu din municipiul Brașov, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de iluminat.

„În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv conducătorul auto, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,02 mg/l alcool pur. Prin urmare, acestuia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a informatpurtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și vătămare corporală din culpă”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button