112

BRAȘOV. Autoturism ieșit în decor pe Drumul Poienii. Update: O femeie sub influența alcoolului conducea mașina (FOTO)

  • IMG-20190530-WA0015_267818.jpg
  • IMG-20190530-WA0014_267819.jpg
 

Un autoturism a ieșit în decor, în această după-masă, pe Drumul Poienii din Brașov. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, cpt Ciprian Sfreja, accidentul s-a soldat cu o victimă, care este conștientă. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și o autospecială cu apă și spumă. 

Update:

„O femeie în vârstă de 40 ani care conducea un autoturism pe DN1E, sensul de urcare către Poiana Brașov, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button