BRAŞOV. Atenţionare meteo în vigoare! La Codlea, carosabilul a fost inundat (FOTO)
Judeţul Braşov se află, la această oră, sub o atenţionare Nowcasting (de ultimă oră) de averse de ploaie. Avertizarea este valabilă până la orele 11.00, cu posibilitate de prelungire.
Potrivit meteorologilor, sunt vizate zona de munte de peste cota 1.800 m, precum şi localităţile Brașov, Săcele, Zărnești, Codlea, Râșnov, Predeal, Bran, Ghimbav, Moieciu, Dumbrăvița, Hărman, Vulcan, Cristian, Poiana Mărului, Sânpetru, Holbav, Fundata. „Se vor semnala : Averse de ploaie ce vor cumula 25-35 l/mp, descărcări electrice”, scrie în atenţionarea ANM.
Un participant la trafic a avertizat, în această dimineaţă, că la Codlea sunt porţiuni de carosabil inundate, după cum se observa şi în imaginea postată de acesta pe Info Trafic Braşov.
„Porţiuni de carosabil acoperite cu apă pe variantă, cel mai periculos aproape de coborâre spre Autoliv ! Circulați cu prudenţă”, este mesajul altui membru Info Trafic Braşov.
În altă ordine de idei, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteza adaptată la condiţiile meteo şi de drum.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.