112

BRAŞOV. ATENŢIONARE. Bancnotele şi monedele cu noua stemă, utile unora pentru… ÎNŞELĂCIUNI

 

Poliţiştii braşoveni îi atenţionează pe cetăţeni că escrocii au mai găsit o „portiţă” pentru a ajunge la portofelele oamenilor naivi, profitând de această dată de faptul că, de la 1 ianuarie 2018, Banca Naţională a României a pus în circulaţie bancnote şi monede cu noua stemă a ţării. Astfel, infractorii obţin diverse sume de bani, determinând victimele să creadă că vechii bani îşi pierd valoarea.

„Bancnotele cu noua stemă (cu acvila încoronată) vor avea înscrisă pe avers data de «1 ianuarie 2018», dar asta NU înseamnă că banii actuali nu mai sunt valabili, ei vor circula în paralel cu cei noi”, au atenţionat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov.

Pentru a preveni în general înşelăciunile, cetăţenii sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă în ceea ce privește permiterea accesului în locuință a unor persoane necunoscute, indiferent de pretextele lor, să nu ofere informaţii despre ei necunoscuţilor care îi abordează pe stradă şi să nu schimbe bani oricui.

„Nu cădeţi în plasa infractorilor care vă cer să schimbaţi bancnote de 100, 200 sau 500 de lei sau valută, pentru că acestea fie sunt false, fie persoanele care v-au cerut acest lucru vor să afle unde vă ţineţi banii. Sub nicio formă să nu oferiţi informaţii în legătură cu sumele de bani pe care le deţineţi, lucru valabil şi în cazul bijuteriilor, depozitelor sau conturilor bancare, în special când vi se solicită aceste detalii prin telefon şi indiferent cum se recomandă cei care le solicită”, au mai recomandat reprezentanţii IJP Braşov.

În cazul persoanelor care se prezintă la uşă pretinzând că sunt angajaţi ai societăţilor Electrica, Engie, Compania APA Braşov, există câteva informaţii care trebuie verificate, înainte de a fi lăsate în locuinţă: dacă poartă uniforme cu însemnele specifice, dacă au legitimaţii cu fotografia angajatului și vizate pentru anul în curs şi în cazul lucrărilor de reparaţii sau mentenanţă, dacă s-au deplasat cu autospeciale inscripţionate cu denumirea societăţii respective. De asemenea, este de ştiut că angajaţii acestor societăţi nu returnează bani pentru facturi mai mari decât consumul real (nu fac regularizări pe loc). În ceea ce-i priveşte pe angajaţii RCS-RDS, ei intervin doar la solicitarea clienţilor.

Puteți verifica veridicitatea datelor înscrise pe legitimații la următoarele numere de telefon:
ELECTRICA BRAȘOV: 0800801929, 0268929, 0268402050
ENGIE (GAZ): 021928 sau 0374676100
COMPANIA APA: 0268926


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button