112

BRAŞOV. Atenţie! Imagini horror! Prima victimă a petardelor

  • mana ranit petarda1_201609.jpg
  • mana ranit petarda_201610.jpg
 

Medicul Dan Grigorescu, şeful secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, a decis să facă publice două fotografii (foto 2 şi 3) ale rănilor suferite de un pacient braşovean ajuns ieri în secţia sa. Tânărul este prima victimă a petardelor din acest sezon, şi, speră doctorul, şi singura. Acesta este şi motivul pentru care dr. Dan Grigorescu a difuzat fotografiile: „În perioada sărbătorilor de iarnă din anii trecuţi (2013/2014, 2014/2015) a fost o adevărată „epidemie” de accidente prin explozie de petarde. Deşi am atras atenţia în mass-media în mod repetat asupra acestui „subiect” de sănătate publică, se pare că nu s-au luat suficiente măsuri de control şi informare, deoarece, iată, ieri, 27.12.2015, s-a înregistrat primul accident de acest fel în acest „sezon”. Rog reprezentanţii mass-media să popularizeze efectele dezastruoase ale acestui tip de interacţiune om-tehnologie, care conduc la distrugeri la nivelul mâinilor şi, consecutiv, la modificări dramatice ale inserţiei în societate a pacienţilor. Mai rog, de asemenea, să nu se uite că mâna, după creier, este considerată a fi cel mai important organ care defineşte persoana umană şi care îi permite existenţa socială. În rest, nu este loc decât pentru acţiunea hotărâtă a factorilor responsabili, dacă încă mai avem printre noi persoane iresponsabile care îşi joacă la «ruleta rusească» sănătatea lor şi a celor din imediata apropiere.

„N.B.: Şi acesta este doar un caz cu leziuni minore după o astfel de explozie!”

Braşoveanul îşi va petrece următoarele săptămâni în spital, timp în care dr. Dan Grigorescu şi colegii săi vor face eforturi să-i salveze cele trei degete de la mâna dreaptă, distruse de explozie. „Este vorba despre explozia întârziată sau prematură a unei petarde, în general un astfel de traumatism distruge minim trei degete. Facem eforturi maximale de a salva cât mai mult din aceste trei raze digitate, fiind vorba şi de mâna dreaptă”, a explicat medicul Grigorescu.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button