112

BRAŞOV. ATENŢIE. Campanie de prevenire a FURTULUI din BUZUNARE. Sfaturile poliţiştilor

 

IJP Braşov atrage atenţia că furturile din buzunare sunt favorizate de aglomeraţie şi că „în general, se produce în mijloacele de transport, magazine, piețe, atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă, sunt grăbiți, iar hoții profită de neatenția acestora și acționează”.

Pentru a evita să deveniţi victima hoţilor, Poliţia Braşov recomandă:

„ În mijloacele de transport în comun:
• Când așteptați autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în stații aglomerate, dați dovadă de vigilență și atenție față de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
• De la urcarea în mijlocul de transport în comun asigurați-vă că banii și bunurile de valoare se află permanent sub supraveghere (poziționați geanta, rucsacul, bagajele, astfel încât să aveți posibilitatea să le monitorizați permanent);
• Rețineți că o geantă purtată pe umăr rămâne la discreția celor care vor să vă deposedeze de valori!
• Dacă vă așezați pe scaun, țineți bagajele în brațe, în nici un caz spre exterior/culoar ori spre vecinul de scaun;
• Evitați să purtați portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spate al pantalonilor;
• Dacă circulați la ore târzii, când sunt puțini călători, așezați-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alți pasageri care vă inspiră încredere;

La cumpărături:
• Luaţi cu dumneavoastră doar suma necesară efectuarii cumpărăturilor;
• Pe cât posibil, poziționați geanta /sacoşa, cu încuietoarea sau fermoarul spre corp;
• Nu lăsați portofelul sau telefonul mobil deasupra cumpărăturilor!
• Încercați să faceți plățile cu cardul, iar în cazul în care optați pentru plata cash, feriţi-vă de priviri indiscrete!
• Dacă în aglomerație vă simțiți înconjurați de persoane dubioase, căutați să vă schimbați locul!

La bancomat:
• Feriți-vă de priviri indiscrete și nu solicitați/acceptați ajutorul persoanelor necunoscute când efectuați operațiuni;
• Dacă cineva se poziționează prea aproape de dumneavoastră sau încearcă să vă distragă atenția, anulați tranzacția. Dacă observați ceva neobișnuit la modul de funcționare a bancomatului, anunțați imediat banca;
• După ce ați retras bani, evitați să-i numărați în public.

Dacă ați devenit victima hoților din buzunare, anunțați de îndată Poliția și furnizați toate detaliile necesare identificării autorului/autorilor!”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare