112

BRAŞOV. Aşa tată, aşa fiu! Băieţelul unui poliţist din Săcele a restituit portofelul cu bani găsit într-un magazin (FOTO)

  • DSC_0048_243388.jpg
 

Un tânăr care îşi pierduse portofelul cu bani şi acte într-un magazin din Braşov l-a recuperat cu tot cu bunurile aflate în interior, datorită lui Teodor, fiul în vârstă de 11 ani al unui cuplu de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.

Teodor şi tatăl său erau la cumpărături, în momentul în care a găsit portofelul (în care erau 2.000 de lei, documente de identitate şi carduri bancare) abandonat pe raftul unui raion din centrul comercial.

Fără să stea pe gânduri, minorul şi-a anunţat tatăl, pe subcomisarul de poliție Codruţ Petriceanu, din cadrul Poliției Municipiului Săcele, iar împreună au anunţat responsabilii unităţii comerciale, dar anunţul transmis prin intermediul staţiei de amplificare a rămas fără rezultat. Cei doi nu s-au descurajat, însă, aşa că au trecut la alte metode, pentru a-l găsi pe proprietar.

„Identificarea posesorului a fost îngreunată de faptul că, în actul de identitate era precizată o adresă de domiciliu din județul Galați. Pornind de la o carte de vizită aparținând unei agenții imobiliare din portofel, colegul nostru a luat legătură cu persoana păgubită, prin intermediul agentului imobiliar, restituindu-i bunurile pierdute”, a explicat reprezentantul Poliţiei Judeţene Braşov, Ionuţ Marin.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button