BRAȘOV. Arestată preventiv după ce a agresat un adolescent, din răzbunare, în Gara Brașov
O tânără în vârstă de 20 ani este în arest preventiv, după ce a agresat un minor, în Gara Brașov, pe motiv că adolescentul a recunoscut în fața polițiștilor că iubitul ei l-a exploatat prin cerșetorie. „Polițiștii au stabilit că femeia ar fi reproșat minorului participarea la probarea activităților infracționale în care ar fi fost implicat concubinul ei, bărbatul fiind în prezent cercetat, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exploatarea cerșetoriei”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.
Dat fiind faptul că l-ar fi agresat verbal și fizic pe minor, femeia a fost arestată pentru 29 de zile, la decizia judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov și a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Județene Brașov. Ea este cercetată în continuare pentru comiterea infracțiunii de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.