112

BRAŞOV. Arestat pentru pornografie infantilă

 

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Brașov și cei din cadrul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT, efectuează cercetări față de un bărbat de 64 de ani, din Gorj, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor.

În 12 iulie, reprezentantul legal al unei minore de 8 ani a sesizat faptul că a găsit pe contul acesteia, pe o rețea de socializare, discuții și fotografii cu caracter pornografic primite și adresate către alte două conturi.

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov au efectuat cercetări și au stabilit că minora a fost abordată prin intermediul internetului de o persoană necunoscută care folosea două conturi pe rețeaua de socializare și i-a trimis fotografii cu caracter pornografic, determinând-o să se fotografieze în ipostaze similare și să le posteze. În urma cercetărilor, a fost identificat un bărbat de 64 de ani, din județul Gorj, care ar fi creat un cont fictiv pe site-ul de socializare, folosind la profil fotografiile unei fete de aproximativ 15-20 de ani, cont prin intermediul căruia ar fi racolat-o pe minoră, prin discuții pe chat. De asemenea, acesta i-ar fi trimis minorei imagini pornografice (foto și video) cu persoane adulte și chiar ar fi determinat-o să se pozeze și să-i transmită imagini cu conținut sexual explicit și nud”, au explicat anchetatorii.

În 9 august a fost efectuată percheziția domiciliară la locuința gorjeanului, fiind ridicate în vederea cercetărilor un laptop, două telefoane mobile și un card de memorie cu capacitatea de 32 GB. 

„Bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, la data de 11 august, iar a doua zi a fost prezentat Tribunalului Braşov, care a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și coruperea sexuală a minorilor”, a completat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, comisarul-şef Liviu Naghi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button