112

BRAȘOV. Arestat după un furt comis luna trecută, în curtea căminului studențesc

 

Un bărbat în vârstă de 30 de ani se află în Arestul Poliției Brașov, fiind acuzat că a furat un telefon mobil de la o persoană aflată în curtea unui cămin studențesc din Brașov și că apoi l-a obligat să-i dea 100 de lei, pentru a-i înapoia aparatul.
Furtul a avut loc pe 25 iunie, în jurul orelor 20.00 și a fost sesizat a doua zi.

„Echipa operativă constituită a identificat, la data de 29.06 a.c., autorul în persoana unui bărbat, de 30 ani. Față de acesta a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și șantaj. Bărbatul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al I.P.J. Brașov. La data de 30.06 a.c., Judecătoria Brașov a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, fiind emis mandat în acest sens”, a explicat, astăzi, purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii stări de fapt.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button