BRAȘOV. Arest preventiv în loc de control judiciar, pentru unul dintre membrii grupării infracționale din Țara Făgărașului
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov a aprobat înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive în cazul unuia dintre membrii grupării infracționale din Țara Făgărașului care se ocupa de trafic de minori, de persoane şi de droguri.
Decizia a venit vineri, ca urmare a sesizării făcute de Poliția Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale, mandatul fiind valabil 30 de zile „începând cu data prinderii”.
Inculpatul despre care este vorba, Diea Ion – Marius, a fost condamnat în primă instanță la 1 an de închisoare, pentru șantaj în formă continuată. El a fost reținut pe 7 august 2013, apoi a stat în arest preventiv până pe 14 februarie 2014, când a fost pus sub control judiciar. Sentința a fost dată pe 26 august a.c. la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, iar în prezent dosarul se află în fază de apel.
În dosar mai sunt 18 inculpați. Mai multe informații găsiți AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.