112

BRAŞOV. Amenzi de peste 200.000 de lei, aplicate de ISU. Câte autorizaţii şi avize de securitate la incendiu au fost obţinute în 8 luni

 

În primele opt luni ale acestui an, au fost emise 67 de avize de securitate la incendiu şi 63 de autorizaţii de securitate la incendiu, în judeţul Braşov, iar inspectorii de prevenire au derulat 399 de acţiuni de acţiuni de îndrumare şi control, în urma cărora au fost aplicate 82 de amenzi, însumând 221.500 de lei.

„În primele opt luni ale anului 2017, s-au depus eforturi susţinute pentru soluţionarea celor 314 solicitări în vederea emiterii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.

Potrivit acestuia, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 563 de cazuri, iar ISU Braşov a elaborat o platformă online, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia persoanele interesate pot verifica necesitatea obţinerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea lor.

În altă ordine de idei, ISU Braşov aminteşte că termenul prorogat pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a expirat la data de 30 septembrie, iar de la data de 1 octombrie, beneficiarii sau proprietarii construcțiilor care au obligația obținerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancţionare contravențională, pentru nedeținerea lui.

Amenzile prevăzute de lege sunt cuprinse între 20.000 şi 50.000 de lei. Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării sunt menţionate în HG 571/2016.

Obligaţia solicitării şi obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine investitorilor, iar documentaţia tehnică în baza căreia se emite autorizaţia de securitate la incendiu trebuie întocmită de proiectanţi şi certificată de verificatori atestaţi. Pentru obţinerea avizelor/autorizaţiilor, ISU Braşov nu percepe taxe.

„Instituţia noastră reafirmă disponibilitatea pentru soluţionarea situaţiilor obiectivelor care funcţionează fără autorizaţie de incendiu şi eliberarea actului administrativ”, a transmis cpt. Ciprian Sfreja. 

În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, ISU Braşov poate decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancţiune care nu este condiţionată de existenţa autorizaţiei de securitate la incendiu.

Criteriile pentru această măsură complementară sunt reglementate în HG 915/2015.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare