112

BRAŞOV. Amenzi de până la 50.000 de lei pentru arderea miriştilor

 

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Brașov informează proprietarii și deţinătorii de terenuri că arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, este strict interzisă.
Incendierea vegetației uscate poate conduce la pierderea materiei organice în sol, poluării atmosferei și solului, distrugerea păşunilor permanente, iar aceste incendii pot lua proporţii şi pot provoca atât pagube mediului înconjurător, cât şi culturilor agricole şi păşunilor din imediata vecinătate. Conform O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului, completată și modificată, nerespectarea acestor prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională al cărei cuantum este cuprins între 3.000-6.000 lei pentru persoane fizice şi respectiv între 25.000-50.000 lei pentru persoane juridice. 

În ariile protejate, se poate ajunge la închisoare

Arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile naturale protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 30.000 la 60.000 lei, dacă sunt de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală. „Doar dacă se impune ca măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, APM Braşov își va da acceptul, în baza următoarelor acte: act doveditor privind prezența bolilor sau dăunătorilor pe terenul care face obiectul solicitării, emis de Directia Fitosanitară, notificare către Inspectoratul pentru Situații de Urgență din care să reiasă asumarea conformării cu prevederile Ordinului MAI nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, notificare către Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Brașov, acceptul primăriei din localitatea pe care se află situat terenul”, a declarat Ciprian Băncilă, directorul APM Brașov. 
După obținerea aprobărilor cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştilor se poate face cu respectarea unor măsuri cum ar fi: condiţii meteorologice fără vânt, parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate, izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii etc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare