BRAȘOV. Amenințată și agresată de soț, în repetate rânduri / „Nu așteptați să fie prea târziu! Sunați la 112!”
Un bărbat de 40 de ani, din municipiul Brașov, este cercetat de polițiștii de la Secția 3 pentru violență în familie și amenințare, după ce ar fi devenit agresiv cu soția lui, în repetate rânduri.
„În fapt, la data de 18 noiembrie, în jurul orei 15.55, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că soțul său o amenință cu acte de violență. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 40 ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi amenințat-o și ar fi agresat-o fizic în repetate rânduri, pe soția sa”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
În cauză, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de brașovean.
În altă ordine de idei, victimele violenței domestice care decid să iasă din relațiile abuzive, sau persoanele apropiate victimelor care doresc să ajute trebuie să știe că au la îndemână un nou instrument digital gratuit – Aplicația Bright Sky România, care oferă asistență și informații utile în astfel de cazuri. Aplicația este destinată atât specialiștilor, cât și persoanelor care sunt în căutare de informații referitoare la violența domestică, siguranța în mediul online, hărțuirea.
Cele mai accesate funcții ale aplicației sunt: Căutarea celui mai apropiat serviciu de asistență; completarea chestionarului de evaluare a riscului; ghidul de siguranță online; căutarea de informații generale din meniul aplicației (cauzele și consecințele violenței domestice, ordinul de protecție).
Totodată, aceasta dispune de o funcție – jurnal care are rolul de a ajuta potențialele victime în strângerea dovezilor (poze, mesaje necesare documentării abuzului), după cum au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
Bright Sky RO este disponibilă în AppStore și Google Play store, în limbile română, engleză și maghiară, indiferent de rețeaua de telefonie mobilă, pe dispozitivele Android sau cu sistem de operare IOS.
Dacă sunteți în situația să fiți martorul unei agresiuni în familie, Poliția Brașov vă recomandă să aveți în vedere următoarele: Dacă ați auzit țipete, certuri, sau chiar surprindeți episoade de agresiune fizică/psihică, sfătuiți victima să solicite ajutor instituțiilor responsabile și sunați la 112 pentru a anunța cele întâmplate.
„În cazul în care sunteți martor al unui episod de violență în familie, alegeți-vă cu mare atenție reacția față de agresor! Nu ripostați cu violență în cazul în care asistați la un act de agresiune în familie și doriți să luați apărarea victimei. Informați victima sau reamintiți-i de posibilitatea de a cere emiterea unui ordin de protecție provizoriu (poliția îl poate emite pe loc pe o durată de 5 zile) sau a unui ordin de protecție (instanța îl poate emite pe o durată de până la 6 luni)”, au mai recomandat polițiștii brașoveni, subliniind să „nu așteptați să fie prea târziu! Sunați la 112!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.