112

BRAȘOV. ALERTĂ. Trei copii au căzut într-un lac înghețat, doar doi reușind să mai iasă / Update: Băiatul a fost găsit, se încearcă RESUSCITAREA

  • IMG-20220122-WA0005_294136.jpg
  • IMG-20220122-WA0007_294137.jpg
  • IMG-20220122-WA0009_294138.jpg
  • IMG-20220122-WA0008_294139.jpg
 

Trei copii au căzut într-un lac înghețat, în județul Brașov.

„La data data de 22 ianuarie 2022, în jurul orei 14.30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că trei minori care se aflau pe raza unui lac înghețat, situat în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, au căzut în acesta, ca urmare a spargerii gheții.
La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, pompieri și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, precum și echipaje SMURD.
Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că 4 persoane, toate în vârstă de 14 ani, se aflau cu bicicletele pe suprafața înghețată a unui lac din localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, iar ca urmare a ruperii gheții, 3 dintre acestea au căzut în lac”a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Din nefericire, doar doi dintre minori au reușit să iasă din apă.

„În continuare, două dintre cele trei persoane au reușit să iasă din lac, pentru cea de-a treia persoană fiind desfășurate activități de căutare de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Dintre cele două persoane, care au reușit să iasă din lac, o persoană a fost consultată la fața locului de către cadrele medicale, iar cea de-a doua a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Activitățile sunt în curs de desfășurare”, a precizat sursa citată.

Update 1:

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja, apelul de urgență a fost primit la 14.28, iar în jurul orelor 15.30 a fost găsit și băiatul care nu a reușit să iasă singur din apă. Imediat după, paramedicii au început manevrele de resuscitare. 

La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD și un echipaj de scafandri, cu barcă pneumatică.

Update 2:

Minorul a fost predat cadrelor de la Spitalul de Copii, cu manevre de resuscitare în curs.

VEZI ȘI:

Update. BRAȘOV. Băiatul căzut în apa înghețată a lacului Dumbrăvița a decedat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button