BRAŞOV. Afaceristul Dan Cămârzan va afla mâine dacă rămâne în arest, pentru omor. Anchetatorii n-au solicitat teste pentru a se stabili dacă era drogat în ziua presupusei crime
Mâine dimineaţă se va judeca, la Curtea de Apel Braşov, contestaţia formulată de omul de afaceri Dan Cămârzan împotriva deciziei Tribunalului Braşov de a-l aresta preventiv în dosarul penal în care este acuzat că şi-a omorât bunica.
Decizia de arestare preventivă a fost luată marţi de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, dispunându-se emiterea mandatului pe o durată de 30 de zile, respectiv până pe 5 iunie, inclusiv.
În cauză, s-a dat drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, drept de care inculpatul s-a şi folosit.
Afaceristul este acuzat că, luni dimineaţă, şi-a omorât bunica, prin violenţă (punând-o la podea şi sugrumând-o), în urma unui conflict spontan. Mama şi sora lui – alături de care locuieşte – au încercat să-l oprească, dar nu au reuşit.
După ce și-a omorât bunica, el a așteptat liniștit în casă sosirea criminaliștilor.
Deşi apropiaţi de-ai lui Dan Cămârzan vehiculează, inclusiv pe Internet, că el ar fi sau ar fi fost consumator de substanţe interzise, anchetatorii nu au solicitat să-i fie prelevate probe, pentru a se stabili dacă se afla sau nu sub influenţa drogurilor atunci când ar fi comis crima.
Informaţia potrivit căreia inculpatul nu a fost supus unor astfel de teste ne-a fost oferită, la cerere, de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Adrian Aldea.
Ieri, Cămârzan a fost dus de procurori la reconstituire, unde ar fi recunoscut că şi-a ucis bunica în vârstă de 93 de ani, în urma unui acces de furie, dar nu îşi poate explica gestul, potrivit observator.tv.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.