BRAȘOV. Adolescent mort în urma unui accident făcut cu snowmobilul
Un adolescent în vârstă de 17 ani a decedat, iar un altul, de aceeași vârstă, a fost rănit, în urma unui accident suferit azi-noapte, cu un snowmobil pe care îl furaseră pentru a se distra pe pârtie.
„La data de 26 ianuarie 2020, în jurul orei 03.30, Poliția Stațiunii Predeal a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe pârtia de schi din Predeal a avut loc un accident cu un snowmobil, în care au fost implicați doi tineri, în vârstă de 17 ani din București.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 02.00, cei doi tineri ar fi sustras un snowmobil, aflat la baza pârtiei în vederea utilizării acestuia pe pârtie.
În timp ce se deplasau cu acesta, conducătorul vehiculului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a rupt o plasă de protecție a pârtiei și a lovit un chioșc amplasat la baza pârtiei.
Conducătorul vehiculului, în vârstă de 17 ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior, fiind declarat decesul acestuia.
Cel de-al doilea tânăr a fost consultat la fața locului de către echipajul medical, ulterior fiind prezentat la spital pentru investigații medicale”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, „vătămare corporală din culpă” și „ucidere din culpă”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.