BRAŞOV. Adolescent lovit pe trecerea de pietoni, la Codlea
Un adolescent în vârstă de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit pe o trecere de pietoni în Codlea.
S-a întâmplat ieri dimineaţă, în jurul orelor 7.30. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu, în timp ce circula pe strada Lungă din municipiul Codlea, un conducător auto în vârstă de 37 de ani a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 16 ani angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată.
„Verificările preliminare au indicat că șoferul autoturismului s-a angajat în depășirea unui alt autovehicul oprit datorită unei defecțiuni tehnice la distanța aproximativă de un metru de trecerea pentru pietoni, motiv pentru care nu a sesizat pietonul angajat în traversarea drumului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Clinic de Copii Brașov de către un echipaj al ambulanței, pentru efectuarea unor investigații medicale de specialitate”, a detaliat Gabriela Dinu.
În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.