BRAŞOV. Acţiune de prevenire a accidentelor, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată
Poliţiştii rutieri şi cei de la Transporturi din Braşov, alături de colegii din alte judeţe, au efectuat o acţiune de prevenire a accidentelor, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, ocazie cu care au aplicat, în total, 1.264 de sancţiuni contravenţionale.
Potrivit bilanţului făcut public astăzi de Poliţia Română, agenţii din judeţele în care au avut loc raziile au aplicat 250 de sancţiuni pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 957 pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere şi 57 pentru abateri la alte acte normative. De asemenea, au reţinut 60 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotărţi suplimentare au fost ridicate 52 de certificate de înmatriculare.
„Din totalul permiselor de conducere reţinute, 18 au fost reţinute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 14 pentru efectuarea manevrei de depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată, la mai puţin de 50 m înainte de acestea, și 28 pentru alte abateri”, au detaliat reprezentanţii Poliţiei Române.
Acţiunea a avut loc alaltăieri în judeţele Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea, în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.