112

BRAŞOV. Accidente de muncă în exploatări forestiere de pe Drumul Poienii şi din Tărlungeni

 

Doi bărbaţi au ajuns la spital, în cursul zilei de ieri, după ce au suferit accidentări, unul la o exploatare forestieră de pe Drumul Poienii, iar celălalt la o exploatare forestieră din Tărlungeni.

Primul incident a avut loc în jurul orelor 12.00, pe DN 1E (Drumul Poienii), la kilometrul 13. Poliţiştii staţiunii Poiana Braşov au fost sesizaţi că un bărbat de 45 de ani, angajat al unei societăți autorizate să efectueze exploatare forestieră în zona aparținând Regiei Publice Locale a Pădurilor Piatra Craiului RA Zărneşti, în timp ce încerca să debiteze un trunchi de copac, a fost accidentat la piciorul drept de o secțiune din trunchi care s-a rostogolit.

Al doilea accident de muncă s-a produs cu puţin înainte de orele 17.30. Un bărbat de 43 de ani, angajat al unei societăți autorizate să efectueze exploatare forestieră în zona denumită popular „Valea Satului”, s-a urcat într-un tractor staționat, pentru a lua un motoferăstrău, dar s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se atât de tractor cât și de sol.

În ambele cazuri, muncitorii au fost transportaţi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, iar poliţiştii au întocmit dosare penale pentru vătămare corporală din culpă, potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare