112

BRAȘOV. Accident rutier pe strada Minerva! Traficul este blocat (FOTO)

  • accident minerva_272225.jpg
  • accident minerva 2_272223.jpg
 

Un autoturism și o autoutilitară au intrat în coliziune, în această dimineață, în jurul orelor 10.00, pe strada Minerva din municipiul Brașov. În urma impactului, autoutilitara s-a răsturnat pe carosabil. Evenimentul rutier a avut loc în apropiere de Business Park. La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. Potrivit martorilor, traficul este blocat, așteptându-se o macara pentru a ridica autoutilitara. 

„Un bărbat în vârstă de 61 ani, care conducea un autoturism pe strada Minerva, dinspre strada Zizinului spre Bulevardul Saturn, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma impactului, autoutilitara s-a răsturnat pe partea carosabilă. Bărbatul de 61 ani a fost transportat la spital, pentru acordare de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare