112

BRAȘOV. Accident provocat de un taximetrist băut

 

Un taximetrist aflat sub influența băuturilor alcoolice a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei pasagere, ieri după-masă, pe str. De Mijloc din municipiul Brașov.
„În fapt, la data de 19 octombrie 2020, în jurul orei 16.50, un tânăr în vârstă de 25 ani, care conducea pe strada De Mijloc din municipiul Brașov un autoturism care funcționa în regim taxi, a lovit un autovehicul aflat în staționare.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv o tânără în vârstă de 20 ani, pasager al autoturismului taxi, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

La verificarea cu etilotestul a rezultat că taximetristul avea 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, el a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „vătămare corporală din culpă”.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button