112
BRAŞOV. Accident pe drumul spre Tărlungeni, produs în timpul unei depăşiri

Un tânăr în vârstă de 20 de ani care şofa pe DJ 103A, dinspre Braşov către Tărlungeni, a intrat în coliziune cu un autoturism, în timpul efectuării unei depăşiri. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, în momentul în care tânărul a intrat în depăşirea autoturismului din faţa sa, un alt conducător auto a virat la stânga, iar maşinile celor doi au intrat în coliziune, apoi cea care efectua virajul la stânga a părăsit partea carosabilă. Şoferul acestui autoturism a fost rănit uşor în accident, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

