BRAŞOV. Accident pe DN 1, între Codlea şi Ghimbav (FOTO)
Două autoturisme au fost implicate într-un eveniment rutier, unul ieşind „în decor”, în această dimineaţă, în jurul orelor 9.00, pe DN 1, între Codlea şi Ghimbav, în zona podului peste râul Bârsa.
Incidentul creează şi la această oră probleme în trafic, potrivit membrilor Info Trafic Braşov.
Update. IJP Braşov:
„Un bărbat de 46 de ani care circula dinspre Codlea spre Braşov, pe banda numărul 1 a intenţionat să efectueze viraj la stânga, încălcând marcajul dublu continuu, nu s-a asigurat corespunzător şi a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar pe banda numărul 2, condus de un bărbat de 47 ani”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.
Şoferul în vârstă de 46 ani a fost rănit, astfel că a fost transportat la spital. Ambele autovehicule implicate în accident sunt înmatriculate în Braşov. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Traficul se desfăşoară alternativ până la finalizarea cercetării la faţa locului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.